Contabilitatea productiei
O zona mai abstracta, si -implicit- mai putin devoalata, desi exista o multitutine de manuale dedicate in special metodelor tehnice de calculatie a costurilor, o reprezinta contabilitatea productiei.
Pe langa importanta intrinseca a implementarii unui sistem de contabilitate cu inalt grad de acuratete, care asigura reflectarea in timp real a situatiei produselor de orice fel obtinute (finite, reziduale, in curs de executie, semifabricate) si a costurilor afectate acestora, necesar utilizatorilor interni de informatii, exista si stringenta furnizarii de informatii fiabile stakeholderilor. Bineinteles ca unul dintre cei mai pretentiosi si diligenti este chiar organul fiscal competent. Bazat si pe experienta RIF-urilor, am insistat mereu, prin consilierea acordata clientilor, asupra prezumtiilor solide si greu de rasturnat (uneori, chiar insurmontabile), fie ele si neconforme cu realitatea/situatia de fapt fiscal (sic!), ale acestuia din urma. Sa punctam lapidar, dar consistent, cateva vulnerabilitati, care pot avea urmari costisitoare dpdv fiscal, in sensul maririi bazelor de impozitare (din care vor rezulta creante fiscale suplimentare, dar si accesoriile deloc neinsemnate aferente, dupa caz):
- Norma proprie de consum (trebuie sa fie judicios stabilita, deci sa nu ne lasam dusi de val, avand in vedere larghetea si democratia cu care legiuitorul lasa mana libera contribuabilului in adoptarea unui consum specific propriu; nu este facultativa , ci o obligatie serioasa, cu care ar trebui sa fie insarcinat un specialist sau tehnolog, mai ales ca majoritatea organismelor de reprezentare profesionala nu isi mai asuma sarcini in stabilirea acestora, sau chiar nu mai exista, din pacate);
- Retetarul/arborele de productie (atentie mare de acordat componentei acestuia, consumurilor auxiliare (lato sensu), stabilitatii in timp, conditiilor in care poate fi modificat, folosirii substituentilor samd);
- Cheltuielile afectate productiei obtinute, atat in faza de ante-calculatie, cat si post-calculatie (nu e o referire stricto sensu la identificarea cheltuielilor de afectat asupra productiei, desi, de multe ori, poate fi ea insasi o munca dificila cu rezultat discutabil, ci -mai ales- la baza de alocare si cheile de distribuire folosite; cele mai dese riscuri fiscale sunt legate de aparitia unor diferente temporare neimpozitate/amanate de la impozitare, care, chiar daca nu conduc la modificarea bazei impozabile, intr-o analiza pe termen mediu si lung, genereaza macar accesorii ale creantei fiscale final stabilite);
- Inventarierea (functioneaza ca o veritabila cheie de verificare a intregului angrenaj reprezentat de contabilitatea productiei; majoritatea firmelor trebuie sa isi asume si reconcilieri substantiale in favoarea bugetului statului; controlul inopinat este un instrument uzitat mai ales de DGAF).
