Fiscalitatea şi contabilitatea producției
O zonă mai abstractă, şi -implicit- mai puțin devoalată, în pofida existenței unei multitudini de manuale dedicate preponderent/covârşitor metodelor tehnice de calculație a costurilor şi conducerii evidenței de gestiune folosind clasa 9, o reprezintă contabilitatea producției.
Pe lângă importanța intrinsecă a implementării unui sistem de contabilitate/contabilizare cu înalt grad de acuratețe, care asigură reflectarea just in time(JIT)/în timp real a situației produselor de orice fel obținute (finite, reziduale, neterminate/în curs de execuție, semifabricate) şi a costurilor afectate acestora, necesar utilizatorilor interni de informații, există şi stringența furnizării de informații fiabile stakeholderilor. Bineînțeles că unul dintre cei mai diligenți şi pretențioşi este chiar organul fiscal competent.
În caz de neținere corectă a contabiltătii producției, bazat şi pe experiența deciziilor de impunere şi a rapoartelor de inspecție fiscală/RIF-urilor aferente, am insistat mereu, prin consilierea acordată clienților, asupra prezumțiilor solide şi greu de răsturnat (uneori, chiar insurmontabile), fie ele şi neconforme cu realitatea/situatia de fapt fiscală (sic!), ale acestuia din urmă. Să punctăm lapidar, dar consistent, câteva zone de vulnerabilitate, care pot avea urmări costisitoare din punct de vedere fiscal, în sensul măririi bazelor de impozitare (din care vor rezulta creanțe fiscale suplimentare, dar şi accesoriile deloc neînsemnate aferente, după caz):
- Norma proprie de consum (trebuie să fie judicios stabilită, deci să nu gândim pe termen scurt, purtați de val, având în vedere larghețea/democrația cu care legiuitorul lasă mână liberă contribuabilului în adoptarea unui consum specific propriu; nu este o facultate, ci o obligație (foarte) serioasă, cu care ar trebui să fie însărcinat un specialist (tehnolog), mai ales că majoritatea organismelor de reprezentare profesională nu îşi mai asumă sarcini în stabilirea (orientativă a) acestora, sau chiar nu mai există, din păcate);
- Rețetarul/arborele de producție (atenție mare de acordat componenței acestuia, stabilității în timp, condițiilor în care poate fi modificat, folosirii substituenților, consumurilor auxiliare (lato sensu) ş.m.d.);
- Cheltuielile afectate/imputate producției obținute, atât în faza de ante-calculație, cât şi post-calculație (nu e o referire stricto sensu la identificarea cheltuielilor de afectat asupra producției, deşi, de multe ori, poate fi ea însăşi o sarcină dificilă cu rezultat discutabil, ci -mai ales- la baza de alocare (de exemplu, neeliminarea influenței producției neterminate asupra costurilor efective este o eroare întâlnită pe scară largă) şi cheile/rapoartele de distribuire folosite; cele mai dese riscuri fiscale sunt legate de apariția unor diferențe temporare neimpozitate sau ‘‘amânate’’ de la impozitare, care, chiar dacă nu conduc la modificarea bazei impozabile în sine, într-o analiza pe termen mediu şi lung, generează măcar accesorii ale creanței fiscale final stabilite);
- Inventarierea (funcționează ca o veritabilă cheie de verificare a întregului angrenaj reprezentat de contabilitatea producției; majoritatea firmelor trebuie să îşi asume şi reconcilieri substanțiale în favoarea bugetului statului; un inventar superficial/neconform oferă probe împotriva contribuabilului – în cazul controlului inopinat, care este un instrument uzitat mai ales de Antifrauda/DGAF, de exemplu).
O parte a raționamentelor expuse mai sus pot fi facil extrapolate şi în cazul societăților care nu au activități de producție propriu-zisă (lucrări de construcții şi construcții-montaj, prestări de servicii, unde trebuie acordată o atenție sporită reflectării lucrărilor şi serviciilor în curs de execuție, organul de inspecție fiscală solicitând prezentarea acestora).
Ca un ultim sfat, vă recomandăm ferm să nu gresiți subevaluând capacitatea fiscului de a penetra orice tip de problematică, indiferent de complexitate, contrariul fiind apanajul opiniilor marginale care bagatelizează posibilitățile de “luptă”, pe tărâm contabil, ale “adversarului”.
De lege ferenda, ar fi binevenite mai multe clarificări legislative operante în acest domeniu laborios şi complex, dar, în acelaşi timp, frumos şi plin de provocări. Probabil că punctele 2 şi 3 ridică cele mai multe probleme practice, favorizând un raționament profesional (prea) lax.
