Manifest pentru sprijinirea IMM-urilor – Ce face statul român pentru economie? Deocamdată, nimic!

Deşi ne-am declarat satisfăcuţi, în linii mari, de măsurile luate în cazul creanţelor fiscale (lato sensu), pe care publicul vizat le cunoaşte (acordarea de bonificaţii, stoparea executărilor, neperceperea de accesorii, prorogarea termenelor aferente restructurărilor etc), reiterăm cu fermitate că acestea nu îşi vor atinge scopul dacă nu se adoptă, cu maximă celeritate, măsuri economice active.

Aceste măsuri economice trebuie focusate în mod obligatoriu pe sprijinirea şi încurajarea IMM-urilor, care reprezintă, indubitabil, coloana vertebrală a oricărei economii.

Salutăm acţiunea mediului antreprenorial care a prezentat, prin câteva organizaţii reprezentative, un apel în scopul sprijinirii IMM-urilor, dar, de asemenea, nu este suficient. Unde este lobby-ul susţinut şi profesionist efectuat în scopul salvgardării şi promovării IMM-urilor? Oricât de utile ar fi share-urile de pe reţelele de socializare, lobby-ul profesionist, benefic IMM-urilor, presupune şi multe ore petrecute în anticamera ministerelor de profil, precum şi acţiune propriu-zisă.

Am făcut acest preambul tocmai pentru ca publicul larg să înţeleagă importanţa capitală pe care ţările cu democraţii şi economii de piaţă avansate, în frunte cu Germania, o acordă proliferării şi prosperării IMM-urilor, uzând în mod armonios şi fără partizanat de un mix de politici sociale şi liberale. De ce? Aşa cum am spus, IMM-urile reprezintă coloana vertebrală a tuturor economiilor, creând, pe lângă plusvaloare, o clasă de mijloc puternică, dinamică şi independentă.

Statul nostru trebuie să acţioneze hotărât pe mai multe paliere, în contextul creat de liberalizările acordate la propunerea Comisiei Europene atât în domeniul deficitului bugetar şi al datoriei publice, cât şi al ajutorului de stat (UE a suspendat temporar regulile de prudenţă fiscal-bugetară, adică statele membre nu mai au limite, putând injecta/pompa oricât este necesar în propriile economii).

De asemenea, statul român trebuie să privească aceste derogări europene (temporare) ca pe o oportunitate de a-şi proteja, întări şi creşte economia, deci trebuie să ne arate nouă, cetăţenilor, că nu este capabil doar de disciplină, atunci când i se cere/impune de către instituţiile europene, ci şi că ştie să folosească în interesul nostru acest “cadou” al liberalizarilor oferit în contextul blestemului Covid-19.

Haideţi să dăm curs sfaturilor specialiştilor în macroeconomie, deci să folosim bugetarea deficitară/negativă (permisă expressis verbis acum) ca pe o pârghie de creştere economică accelerată, mai ales că, după propria opinie, deloc singulară, aceasta ar fi trebuit negociată şi implementată de statul român independent de prezenta criză, ţara noastră fiind (mult) în urma altor ţări din UE din punct de vedere al dezvoltării economice. Reiterăm, deci, că o bugetare deficitară bine ţintită este o strategie sui-generis a statului, chiar dacă măreşte inerent gradul de îndatorare publică, care se transformă într-un veritabil motor de creştere economică, conducând şi la atenuarea ecartului dintre noi şi alte ţări europene.

O simplă amendare, prin alte două ordonanţe, a OUG 110/2017 privind Programul de susținere a întreprinderilor mici și mijlocii – IMM INVEST ROMÂNIA, nu este deloc o măsură menită să ne salveze într-o perioada de calamitate ca aceasta pe care o traversăm. Lăsând la o parte măsurile precare şi neclare insituite de aceste ordonanţe (pentru care aşteptăm norme de aplicare), se observă şi carenţe de legiferare (condiţia neclară şi nerealistă/inoperantă de a nu fi în stare de insolvenţă, eligibilitatea lăsată total la discreţia băncii, deşi sumele sunt garantate de stat etc).

Statul român trebuie să găsească imediat soluţii pentru a reîncălzi economia, iar acest lucru se poate întâmpla doar prin injecţii masive de bani, relocări de resurse financiare (chiar şi umane), subvenţii nerambursabile/granturi/ajutoare de stat acordate IMM-urilor etc.

Să sperăm că al nostru leadership politic nu uită, măcar în al doisprezecelea ceas, că IMM-urile reprezintă cca. 90% din numărul de firme, angajează aproape două treimi din forţa de muncă şi creează cca. 50% din plusvaloare/valoarea adaugată (s-ar mai putea menţiona acelaşi ultim procent pentru impozitul pe profit/venit plătit). Considerăm că shemele de ajutor de stat trebuie să le fie destinate cu prioritate, chiar exclusiv, mai ales că, în trecutul (foarte) recent, dar şi în cel (puţin) mai îndepărtat, au fost ajutate (?) doar marile companii/multinaţionalele, într-un mod discreţionar şi netransparent, noaptea (sic!). Ca scurtă observaţie, pare dezarmant, măcar la prima vedere, că, deşi avem o oportunitate rară de exploatat în interesul ţării (prin eliminrea interdicţiilor pre-citate), reprezentanţii statului merg pentru aprobare la Bruxelles pentru un sprijin (meschin, raportat la nevoi) de 750 milioane euro acordat IMM-urilor… O să păţim ruşinea supremă de a fi arătaţi cu degetul de generaţiile viitoare pentru (exces de) obedienţă şi nu numai…

Un alt palier pe care este imperios să acţioneze statul român este cel al investiţiilor şi cheltuielilor publice. Nimic nu îl (mai) împiedică să demareze urgent proiecte de investiţii în infrastructura de orice tip, dar şi în reindustrializare (atât cât este posibil), prin sumele de bani astfel injectate în economie menţinând/stimulând producţia, consumul, ocuparea forţei de muncă şamd. De altfel, acestea sunt recomandările-standard ale specialiştilor în macroeconomie, în condiţii de criză şi/sau bugetare negativă asumată. Ca o scurtă paranteză, având în vedere că se afirmă repetitiv oficial că personalul bugetar este supradimensionat, nu tăirea salariilor este soluţia, ci relocarea lor temporară, conform competenţelor, în zonele în care statul demarează proiecte de investiţii publice.

Odată iniţiată implementarea acestor măsuri, se infuzează şi doza de optimism necesară, atât în rândul antreprenorilor, cât şi al consumatorilor, acesta fiind un element psihologic căruia specialiştii îi acordă importanţa cuvenită în ecuaţia creşterii economice.

În final, revenind la măsurile fiscale, mai propunem câteva, cu titlu exemplificativ, cu precizarea că ţările vestice aplică măsuri laxe similare nu doar în condiţii de criză, ci în mod curent, pentru a stimula continuu libera iniţiativă:

• mărirea deducerii personale pentru salariaţi (dublarea, chiar triplarea ei)
• acordarea de deduceri bazate pe documente fiscale (facturi, bonuri fiscale) pentru cheltuielile proprii şi ale familiei (educaţie, sănătate şi similare acestora, astfel încât cetăţenii să platească impozit diminuat pe venitul din salarii);
• stabilirea unui plafon de venituri neimpozabile pentru microîntreprinderi (min. 10.000 euro);
• renunţarea temporară la taxarea muncii pentru firmele angajatoare nou-înfiinţate (pe o perioadă de 1 an);
• revizuirea reglementării privind scutirea profitului reinvestit (atât în sensul extinderii obiectivelor de investiţii/activelor corporale agreate, cât şi în sensul acordării unei perioade de 6-12 luni în care să se permită deducerea fiscală a investiţiei şi din profituri viitoare);
• acordarea deductibilităţii integrale pentru actele de filantropie (cu un eventual control al respectării destinaţiei prestabilite în memoriile de necesitate ale beneficiarilor);
• simplificarea acordării stimulentelor de orice fel (coroborată cu înăsprirea pedepsirii abuzurilor).

Link